STONEHENGE ISTORIE

Stonehenge este situat pe câmpia Salisbury în Wiltshire, Anglia. Acesta este legat de râul Avon, aflat la o distanță de aproximativ 3 kilometri (2 mile), printr-o cale antică numită Avenue. Construit după ce pietrele au fost așezate în perioada neolitică târzie, Bulevardul este o cale largă, dreaptă, cu maluri și șanțuri pe ambele părți.

Bulevardul se aliniază cu răsăritul solstițiului de mijloc de iarnă, ceea ce sugerează că era folosit pentru ceremonii. Această legătură cu râul Avon arată că râul a jucat probabil un rol important în ritualurile de la Stonehenge.

Primele pietre masive au fost ridicate în jurul anului 2500 î.Hr., marcând începutul Stonehenge așa cum îl recunoaștem astăzi. Monumentul a evoluat într-o structură mai complexă, cercul de piatră și pietrele sarsen mari înlocuind structurile de lemn anterioare. Pietrele sarsen erau dispuse într-un cerc exterior mare, cu un aranjament interior în formă de potcoavă de trilitoni - perechi de pietre verticale acoperite cu un lintel orizontal. Această dispunere iconică a fost atent aliniată cu mișcarea Soarelui, sugerând un scop astronomic sau ritual timpuriu. Rămâne un mister și o fascinație modul în care oamenii preistorici au mutat și așezat aceste pietre, în special pietrele masive de sarsen care cântăresc până la 30 de tone.

Oamenii din această perioadă făceau încă parte din comunități agricole, dar societatea lor devenise probabil mai organizată, posibil cu lideri sau preoți care supravegheau proiecte la scară largă, cum ar fi construcția Stonehenge.

Alinierile astronomice ale sitului, în special cu solstițiile, sugerează că, până în această perioadă, oamenii au avansat în înțelegerea astronomiei și a legăturii acesteia cu schimbările sezoniere.

Este posibil ca practicile spirituale și culturale să fi devenit mai elaborate. Situl a servit drept centru ceremonial major și, posibil, loc de vindecare și de întâlniri sociale.

Pe măsură ce epoca bronzului avansa, în jurul Stonehenge au fost construite movile funerare (tumuli), indicând importanța sa continuă. Peisajul înconjurător a devenit plin de morminte ale unor persoane cu statut înalt, ceea ce sugerează că situl a rămas un centru de putere și influență al elitei.

Stonehenge făcea parte dintr-o rețea mai mare de monumente preistorice, inclusiv Durrington Walls, o așezare masivă unde oamenii se adunau pentru sărbători și ceremonii, posibil legate de ritualurile de la Stonehenge. În această perioadă, Stonehenge devenise probabil un centru ceremonial major, cu o importanță sporită în viața spirituală și culturală. Este posibil ca monumentul să fi fost folosit pentru ritualuri importante, cum ar fi sărbătorirea solstițiilor, și să fi continuat să fie un loc pentru ritualuri funerare și venerarea strămoșilor.

După abandonarea sa în jurul anului 1000 î.Hr., Stonehenge a continuat să atragă atenția de-a lungul timpului.

Romanii și Stonehenge: În timpul ocupației Marii Britanii (43-410 d.Hr.), romanii au vizitat Stonehenge, dar nu au făcut nicio modificare majoră a sitului. Printre dovezile prezenței lor se numără monedele romane și artefactele descoperite în zonă.

Saxonii la Stonehenge: În timpul perioadei medievale timpurii, saxonii au vizitat și ei Stonehenge. O descoperire importantă din 1923 a scos la iveală un bărbat saxon decapitat îngropat în sit, sugerând că monumentul era cunoscut și posibil folosit în acea perioadă.

Legende și mistere în timpul Evului Mediu: Stonehenge a devenit înconjurat de mister și folclor în timpul perioadei medievale. Acesta era adesea legat de legende și mituri, reflectând fascinația epocii pentru monumentele antice.

Teoriile și descoperirile Stonehenge din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, anticarii și savanții au început să studieze Stonehenge și să propună diverse teorii despre originile și scopul său.

Druizii și Stonehenge: Legătura dintre Stonehenge și druizi a început în secolele XVII și XVIII, când unii cercetători au sugerat că druizii au construit situl. Unii l-au numit chiar un templu druidic. John Aubrey a fost unul dintre primii care au studiat Stonehenge, sugerând că druizii au construit situl, deși nu exista nicio dovadă. El a descoperit, de asemenea, gropi circulare, numite acum Aubrey Holes, care ar fi putut conține stâlpi de lemn sau pietre. William Stukeley a continuat munca lui Aubrey în secolul al XVIII-lea. El a creat desene și hărți detaliate ale Stonehenge și a promovat puternic legătura cu druizii.

Deși teoriile lor au fost infirmate ulterior, munca lor a contribuit la creșterea interesului pentru Stonehenge și istoria sa. Mulți oameni asociază și astăzi druizii cu Stonehenge. Ca urmare, grupurile moderne de druizi și păgâni organizează ceremonii acolo, în special în timpul solstițiilor.

Stonehenge nu este singurul cerc antic de piatră din Regatul Unit. Alte situri, precum Woodhenge, Stanton Drew și pietrele pe care le vedeți când vizitați satul Avebury, sugerează o tradiție culturală și religioasă răspândită în timpul neoliticului și al epocii bronzului. Avebury, construit între 2850 î.Hr. și 2200 î.Hr., are cel mai mare cerc de pietre din Marea Britanie și a fost înregistrat pentru prima dată în 1649. Woodhenge, descoperit în 1925 lângă Stonehenge, constă din stâlpi de lemn dispuși în cercuri și datează din jurul anului 2500 î.Hr. Stanton Drew, în Somerset, prezintă unul dintre cele mai mari cercuri de piatră din țară, dovezile sugerând că acesta făcea parte dintr-un sit ritual important. Aceste monumente arată că Stonehenge făcea parte dintr-o rețea mult mai mare de situri sacre folosite de comunitățile antice pentru ceremonii și adunări.